Scurt istoric al comunei Gropeni
Localitatea Gropeni este una din cele mai vechi asezari pescaresti de pe Dunare din judetul Braila. Schita monografica a comunei Gropeni a aparut in Analele Brailei III, numarul 3 – 4/1931, pag. 31 – 150, editata de Ion Bogoni. Insa cele mai vechi informatii despre Gropeni le gasim in lucrarea lui N. Manolescu ‘ Igiena taranului ‘ din 1895. In cuprinsul satului avem consemnata o descoperire arheologica intamplatoare a unui mormant cu inventar funerar atribuit culturii Santana din Mures – Cerneahov din sec. IV. Mentionam ca sapaturi arheologice nu s-au efectuat.
Cercetarile in aceasta zona conduc spre ipoteza ca intre sec. X-XIV satele de pescari de pe malul Dunarii brailene au facut parte dintr-un sistem politico-organizatoric, impus si practicat de stapanitorii nomazi turanieni, documentar de Georgeta Moraru – Popa in lucrarea ‘Stravechi norme de organizare sociala in satele pescaresti de pe malul Baltii Brailei’ lucrare in manuscris.
C.C. Giurascu consemneaza cartografic satul Gropeni pe la 1600 in lucrarea ‘Istoria pescuitului si pisciculturii in Romania’ aparuta in 1964. Dar prima atestare documentara certa este cea din 1777, intr-o harta publicata la Venetia si din cunoscuta harta austriaca din 1879 referitoare la raiaua Brailei, satul Gropeni facand parte din acea perioada in teritoriul fostei raiale. Lucrarea se intituleaza ‘Asezarile omenesti din raiaua Brailei de la 1828 in comparatie cu cele de pe harta austriaca de la 1790’.
Traditia locala orala, mai bogata in date, arata ca in timpul stapanirii turcesti, aproximativ pe locul actualului sat existau doua ‘casle’ (asezari cu caracter pastoral de tarani romani bastinasi, stapanite de turci care incasau si haraciul de la acestia ). In nord era casla lui Cara Molau Pasa si in sud casla lui Suliman Pasa. Cele doua casle erau despartite prin Vadul Soarelui sau Vadul Odaii, odaia fiind conacul lui Suliman Pasa ( conf. ‘ Monografia comunei Gropeni’ de I. Bogoni. Pe langa conacul acestui turc obisnuiau sa se aseze romani bajenari veniti din alte parti, cautand protectia unui conducator turc caci altfel riscau sa fie jefuiti de ceilalti turci. Cele doua parti ale satului figurau separat in plasa Balta.
Date importante din primele decenii ale sec. XIX le gasim in lucrarea ‘Catastih de toate familiile ce s-au gasit la cartografia in toate satele Brailei si in orasul Braila din iunie 1828’, date adunate pentru a sprijini interesele Tarii Romanesti ce revendica de la turci acest stravechi teritoriu al sau si pe care il recapata in 1828. Inainte de 1840 se pare ca vatra satului Gropeni era mai in vale, la distanta de 10 km de locul unde se afla astazi. Cu mult inainte, pe harta din 1789, satul apare figurat simplu, sub numele de Gropeni, fara nici o mentiune in sensul celor doua parti componente.
In timpul razboiului ruso – turc care s-au desfasurat si pe teritoriul raialei Braila, perturbatia demografica a fost mai mare, agravata de seceta care a bantuit cativa ani. Satele se spargeau, iar oamenii fugeau peste dunare sau in Moldova. In 1828 traditia locala mentioneaza ca satul Gropeni e ars in intregime. Ispravnicia Brailei a luptat mult pentru intoarcerea familiilor fugite. Astfel in 1930 ispravnicul judetului Braila instiinta visteria ca din Gropeni au fugit 58 de familii din care au fost aduse inapoi doar 27 ( N.I.Perianu, ‘Raiaua Brailei’ – 1945 ). Alte documente vorbesc despre 100 de familii din gropeni care s-au stramutat in Moldova.
Comparativ cu restul satelor din fosta raia, Gropeni era un sat mare, intrecut doar de Odaia Vizirului. Asezarea satului Gropeni se compunea din doua parti: vatra – teritoriul de locuire al localnicilor cu toate elementele sale adiacente si tarina – teritoriul de aratura, izlaz, si lunca aferenta satului. In 1929 vatra satului isi mai pastra traditionala impartire in doua: Carmalau in nord ( nume despre care se spune ca a derivat de la Cara Malau Pasa si care s-a pastrat pana in prezent ) care cuprindea doua familii de fruntasi, 4 familii de mijlocasi, 14 familii de codasi si Bajenarii in sud cu 2 preoti, 10 familii de fruntasi, 17 familii de mijlocasi. In 1929, existau in total 5 ulite paralele cu Dunarea, ulita de pe muchie sau ulite balta, ulita de pe malul dinspre campie si intre ele alte 3 ulite numerotate. Perpendicular veneau vadurile, cel mai important era Vadul Odaii sau ulita de mijloc care despartea satul in doua, vad ce continua pana in sudul Dunarii fiind propice trecerii in balta Brailei. Celelalte vaduri isi luau numele de la gospodarul care locuia in capatul lor.
Localnicii se ocupau cu agricultura, cresterea vitelor, pescuitul si albinaritul. Meseria de pescar se mostenea din tata in fiu. Erau organizati in cete, fiecare ceata fiind condusa de un vataf, ceata fiind formata din 10 pescari. Dunarea era trecuta pe un pod plutitor. In ceea ce priveste cresterea animalelor se practica sistemul arhaic de crestere libera a animalelor ( cai, vite si porci ) in balta Brailei carora li se dadea drumul primavara si erau adunate toamna tarziu. Agricultura se efectua in principal pe terasa Dunarii si in mai mica masura pe grindurile baltii. Balta le oferea conditii excelente pentru cresterea albinelor.
Pana in anul 1917 principalul proprietar al pamantului a fost domeniul statului. Locuitorii satului luau pamant in dijma de la arendasi. Dupa anul 1921, terenul agricol, cu exceptia baltii a fost impartit taranilor prin improprietarire cu despagubire. Fiecare familie poseda cate 1-2 ha pana la 5 ha. Existau sateni care pana la aceasta data aveau in proprietate chiar 25 ha, in contrast cu multe familii fara pamant. Pasunea si izlazul reprezentau proprietatea comunala.
In satul Gropeni a functionat o scoala incepand din anul 1830, iar in anul 1873 se infiinteaza si o scoala de fete, ambele fuzionand in 1893 si sevenind scoala mixta. In anul 1893 se infiinteaza o biblioteca cu 126 volume si in anul 1903 o banca populara. Dupa revolutia din decembrie 1989 s-au petrecut schimbari esentiale in viata locuitorilor comunei. Au avut loc primele alegeri libere prin care au fost alese organele administratiei publice locale. Incepand cu aparitia legii fondului funciar au fost desfiintate fostele CAP-uri, terenuri si celelalte bunuri detinute trecand in proprietatea fostilor detinatori.